Inspector principal al Serviciul escortări și acțiuni speciale al Izolatorului de urmărire penală din cadrul Direcției comenduire (funcţie publică cu statut special de execuţie)

Centrul Național Anticorupție
Data limită de aplicare - 05.10.2018, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Scopul general al funcţiei:
Executarea ordinelor şi indicațiile înaintate cu respectarea strictă a legalității, execută personal escortarea deținuților, îndeplinește personal acțiuni speciale de asigurare a acțiunilor de urmărire penală, misiunilor speciale şi altor măsuri de serviciu ce ţin de executarea atribuiților serviciului. Sarcinile de bază:
1. Asigură şi participă nemijlocită la realizarea misiunilor de luptă în vederea asigurării escortărilor deţinuţilor, realizării acţiunilor speciale şi altor activităţi cu un grad înalt de risc, ce ţin de executarea atribuţiilor serviciului;
2. La indicaţia şefului superior conduce grupul de intervenţie şi/sau escortă fiind responsabil de executarea misiunilor trasate şi calitatea executării acestora, coordonează activitatea cu angajaţii în cadrul executării acţiunilor procesual-penale şi răspunde de respectarea legalităţii şi disciplinei la locul executării serviciului, asigură prezenţa sa operativă la semnalele de alarmă;
3.    La necesitate îndeplinește atribuțiile şefului serviciului;
4.  Desfășoară nemijlocit şedinţe instructiv-metodice şi antrenamente cu efectivul serviciului în cadrul perfecționării profesionale;
5. Duce evidenţa, asigură păstrarea în locurile special amenajate, exploatarea şi deservirea tehnică a armamentului, mijloacelor speciale, echipamentului transmis în folosinţă.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba moldovenească şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 3 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

* vîrsta de pînă la 40 de ani, cu excepţia celei care, la data angajării, deţine grad special;
Studii:  superioare economice, juridice sau studii superioare conform specificului de activitate al subdiviziunii.
Experienţă profesională: 5 ani de experiență profesională în domeniul juridic economic sau în domeniul specific de activitate; 
Cunoştinţe:

  • Cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
  • Cunoaşterea activităţii speciale de investigaţii;
  • Cunoaşterea practicilor pozitive în domeniu;
  • Cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională;
  • Cunoştinţe de operare la calculator: Word, Excel, PowerPoint, Internet.
 
Abilităţi: Abilităţi de lucru cu informaţia, planificare, organizare, luare a deciziilor, analiză şi sinteză, elaborare a documentelor, argumentare, prezentare, instruire, motivare, mobilizare de sine şi a echipei, soluționare a problemelor, aplanare a conflictelor, comunicare eficientă;
Atitudini/comportamente:
Respect faţă de oameni, spirit de iniţiativă, diplomație, creativitate, flexibilitate, disciplină, responsabilitate, rezistentă la efort şi stres, tendință spre dezvoltare profesională continuă.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Certificatul medical
    Dacă în fișa postului pentru funcția respectivă, sunt stabilite cerințe speciale de sănătate
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Alte documente necesare:
    - formularul de participare la concurs (vezi varianta electronică), completat şi semnat olograf;
    - copiile diplomelor de studii şi certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;
    * 1 foto 3 x 4.

    * Copiile documentelor prezentate vor fi autentificate notarial sau vor fi prezentate împreună cu originalele în vederea verificării veridicităţii lor.

    ** Cazierul juridic şi certificatul medical pot fi înlocuite cu declaraţii pe propria răspundere. In acest caz, candidatul are obligaţia sa completeze dosarul de concurs cu originalul documentului in termen de maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • Alte modalități - Prin poștă, email sau personal.

Bibliografia concursului

1. Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994;
2. Legea nr.1104-XV din 06.06.2002 cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie;
3. Legea nr. 122-XV din 14.03.2003 Codul de procedură penală al Republicii Moldova;
4. Codul  de executare a Republicii moldova Nr. 443 din 24.12.2004;
5. Legea nr.133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal;
6. Legea nr. 105 - XVI din 16.05.2008 privind protecţia martorilor şi a altor participanţi la procesul penal;
7. Legea nr. 325  din  23.12.2013 privind testarea integrităţii instituţionale;
8. Legea nr. 245-XVI din 27.11.2008 cu privire la secretul de stat;
9. Legea nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
10. Legea nr. 218 din 19.10.2012 privind modul de aplicare a forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc;
11. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 583 din 26.,05.2006 cu privier la aprobarea statutului executării pedepsei de către condamnaţi;
12. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 664 din 30.08.2013 cu privire la aprobarea Codului de conduită a colaboratorilor Centrului Naţional Anticorupţie; 
13. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 474 din 19.06.2014 cu privire la aprobarea Nomenclatorului mijloacelor speciale, al tipurilor de arme de foc şi al muniţiilor aferente, precum şi a regulilor de aplicare a acestora – anexa nr.2;
14. Susţinerea probelor la pregătirea fizică şi de luptă:
     - alergări 5000 m;
     - bara fixă;
     - flotări;
     - paralele;
     - suveica;
     - procedee de lupta corp la corp;
     - montarea şi demontarea pistolului Makarov/Glock.