Specialist principal Centrul militar teritorial Bălţi

Ministerul Apărării
Data limită de aplicare - 07.03.2018, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

a) scopul general al funcţiei:
         Efectuarea tuturor măsurilor de luare în evidenţă militară a tinerilor. Efectuarea tuturor măsurilor la încorporarea în serviciul militar în termen şi cu termen redus.
b) sarcinile de bază:
         1. Planificarea, organizarea şi desfăşurarea pregătirii persoanelor cu funcţii de conducere din sistemul autorităţilor administraţiei publice locale în domeniul evidenţei militare a recruţilor;
         2. Organizarea, monitorizarea şi coordonarea activităţilor privind recrutarea, încorporarea şi repartizarea preliminară a recruţilor pe genuri de arme şi componente ale Forţelor Armate;
         3. Analiza calităţii şi cantităţii resurselor din evidenţă, elaborarea planurilor de perspectivă, notelor informative;
         4. Organizarea, monitorizarea şi coordonarea activităţilor în vederea asigurării drepturilor şi garanţiilor sociale ale familiilor militarilor care îndeplinesc serviciul militar în termen;
         5.  Analiza respectării legislaţiei în domeniul evidenţei militare a recruţilor şi înaintarea propunerilor privind îmbunătăţirea situaţiei în domeniul respectiv, reprezentarea intereselor organului administrativ-militar în instanţele de judecată.

Salariul de funcție

2800 lei

Tip de angajare

Perioadă determinată

Condiţiile de participare la concurs

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba de stat şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 3 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

Studii: studii superioare de licenţă în domeniul administraţie publică sau similare acestora, cursuri de perfecţionare.
 
Experienţă profesională: Vechimea în muncă în serviciu public - preferabil 1 an.
Cunoştinţe:

  • Cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
  • Cunoştinţe de operare la calculator: Word, Excel, Power Point, Internet.   
 
Abilităţi: Abilităţi de lucru cu informaţia, planificare, organizare, luare a deciziilor, analiză şi sinteză, elaborare a documentelor, argumentare, prezentare, instruire, motivare, mobilizare de sine şi a achipei, soluţionare de probleme, aplanare de conflicte, comunicare  eficientă.
 
Atitudini/comportamente: Respect faţă de oameni, spirit de iniţiativă, devotament şi loialitate faţă de instituţie, diplomaţie, creativitate, flexibilitate, disciplină, responsabilitate, rezistenţă la efort şi stres, comportament echilibrat, adaptabilitate bună, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Certificatul medical
    Dacă în fișa postului pentru funcția respectivă, sunt stabilite cerințe speciale de sănătate
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Alte documente necesare:
    • formularul de participare;
    • copia livretului militar (după caz);
    • copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau specializare;
    • cazierul judiciar (poate fi înlocuit cu declaraţia pe propria răspundere privind absenţa antecedentelor penale. În acest caz, candidatul are obligaţia să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire).
     
    Notă: Copiile documentelor nominalizate pot fi autentificate de notar sau prezentate împreună cu documentele originale pentru verificarea veridicităţii acestora. Candidaţii depun documentele personal, prin poştă sau e-mail (cu condiţia că candidaţii vor prezenta în ziua concursului toate actele în original pentru autentificare, în caz contrar dosarul de concurs se respinge).

Modalitatea de depunere a documentelor

  • Alte modalități - Prin poștă, email sau personal.

Bibliografia concursului

  • Constituţia Republicii Moldova
  • Acte normative în domeniul serviciului public:
  • Legea nr.158–XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
  • Legea nr.25-XVI din 22 februarie 2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
  • Legea nr.133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal;
  • Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11 martie 2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.
    • Acte normative în domeniul de specialitate:
  • Legea nr.1245 din 18.07.2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei;
  • Hotărîrea Guvernului nr.864 din 17.08.2005 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la încorporarea cetăţenilor în serviciul militar în termen sau în cel cu termen redus;
  • Hotărîrea Guvernului nr.631 din 23.05.2003 pentru aprobarea Regulamentului cu privirela evidenţa militară;
  • Hotărîrea Guvernului nr.77 din 31.01.2001 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea administrativ-militară al organelor administrativ-militare.