specialist principal

Aparatul preşedintelui raionului Căuşeni
Data limită de aplicare - 11.12.2017, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Scopul general al funcţiei:  prognozarea, planificarea şi administrarea veniturilor
Sarcinile de bază:
- responsabilă de analiza mersului executării bugetului la venituri, în baza datelor operative  
  despre încasarea veniturilor la buget;
- responsabilă de întocmirea pronosticulului la partea de venituri a bugetului raional;
- respnsabilă de elaborarea şi prezintarea  Ministerului Finanţelor, în termenele stabilite a  
  pronosticului bugetului raional și a sintezei consolidate a veniturilor estimate a bugetelor locale de nivelul I și II., în domeniul veniturilor;
- participă la efectuarea controalelor în instituţiile finanţate din bugetul raional şi în primăriile  
  satelor (comunelor) şi oraşelor;

Tip de angajare

Perioadă determinată

Condiţiile de participare la concurs

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba moldovenească şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 3 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

Studii          - studii superioare de licenţă sau echivalente în finanțe publice, economie s-au contabilitate.
Cunoştinţe. - cunoaşterea legislaţiei în domeniul finanţelor publice, economiei, managmentul  finanţelor  publice, lucrul de programare şi de utilizare a calculatorului.
Abilităţi      - să utilizeze mijloacele tehnice de birou, să coordoneze şi să organizeze lucrul în 
                     echipă, să poată aplana situaţiile de conflict  prin comunicare eficientă verbală, să negocieze, să  poată efectua instruirea şi controlul lucrului încredinţat.
Atitudini/Comportamentele – responsabilitate, respect faţă de oameni, obiectivitate, loialitate,  receptivitate la idei noi, tendenţă către dezvoltare profesională continuă, etc.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Alte documente necesare:
  • formularul de participare 1;
  • copia buletinului de identitate;
  • copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;
  • d)     copia carnetului de muncă 2;
    e)      certificatul medical;
    f)       cazierul judiciar 3 ;
    1 Formularul de participare poate fi găsit pe pagina web,www.căuseni.md, sau solicitat la sediul autorităţii publice.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • Alte modalități - personal

Bibliografia concursului

  • Constituţia Republicii Moldova
  • Acte normative în domeniul serviciul public
-          Legea nr.158-XVI din 4 iunie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public
-          Legea nr.25-XVI din 22 februarie 2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public
-          Legea nr.16-XVI din 15 februarie 2008 cu privire la conflictul de interese
  • Legea nr. 133  din  17.06.2016  privind declararea averii şi a intereselor personale
  • Legea nr.90-XVI din 25.04.2008 cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei
-          Legea nr.190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare
-          Legea nr.355 din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar
-          Legea 48 din 22.03.2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici;
-          Hotărîrea Guvernului republicii Moldova nr.331 din 28.05.2012 privind salarizarea funcţionarilor publici.
  • Acte normative în domeniul adminstraţiei publice locale
-          Legea nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală
-          Legea nr. 438 din 28 decembrie 2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova
-          Legea nr.435 din 28 decembrie 2006 privind descentralizarea administrativă
-          Legea nr.764 din 27 decembrie 2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova
  • Acte normative în domeniul de specialitate 1
-          Legea nr.397-XV din 16 octombrie 2003  privind finanţele publice locale
-          Legea nr.1308 –XIIIdin 25 iulie 1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului
-          Legea nr.1163 –XIII din 24 aprilie 1997 Codul fiscal
       -    Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr. 181  din  25.07.2014
  • Ordinul privind Clasificaţia bugetară nr. 208  din  24.12.2015
  • Ordin Ministerul Finanţelor cu privire la aprobarea Setului metodologic privind elaborarea, aprobarea şi modificarea bugetului, nr. 209  din  24.12.2015