Specialist principal Secție teritorială Cahul

Agenția de Intervenție și Plăți în Agricultură
Data limită de aplicare - 06.06.2017, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Scopul - contribuirea la procesul de implementare în teritoriu a sistemului existent de subvenționare în agricultură privind aplicarea pîrghiilor și mecanismelor de acordare a subvențiilor agricole, conform strategiei Agenției.
Sarcinile:
- contribuirea la elaborarea și implementarea sistemului existent de subvenționare în agricultură conform strategieie AIPA;
- recepționarea dosarelor de solicitare a sprijinului financiar pentru fiecare măsură în parte și controlul veridicității documentelor prezentate;
- introducerea informației din dosare în registrul electronic al AIPA;
- efectuarea inspecțiilor pe teren a proiectelor care vor beneficia de sprijin financiar din fondul de subvenționare a producătorilor agricoli.

Salariul de funcție

minim 2800 lei

Tip de angajare

Perioadă determinată

Condiţiile de participare la concurs

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba moldovenească şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 3 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

Studii: superioare, de licenţă sau echivalente, în domeniul economic, dreptului, agricol.
 
Experienţă profesională: Minim un an în domeniul agricol, economic sau drept.
 
Cunoştinţe:
 
-          Cunoaşterea limbii de stat;
-          Cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
-          Cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională cel puţin, intermediar (citit, scris, vorbit);
-          Cunoştinţe de operare la calculator: Word, Excel, PowerPoint, Internet.

Abilităţi: de lucru cu informaţia, organizare, elaborare a documentelor, argumentare, prezentare, mobilizare de sine, aplanare de conflicte, comunicare eficientă.
 
Atitudini/comportamente: respect faţă de oameni, spirit de iniţiativă, creativitate, flexibilitate, disciplină, punctualitate, responsabilitate, rezistenţă la efort şi stres profesional, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Alte documente necesare:
    - formularul de participare la concurs (anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11.03.2009);
    - copiile diplomelor de studii şi certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;

    Notă: Cazierul judiciar (poate fi înlocuit cu declarația pe propria răspundere privind absenta antecedentelor penale. In acest caz, candidatul are obligația sa completeze dosarul de concurs cu originalul documentului in termen de maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
     
    Notă: Copiile documentelor nominalizate pot fi autentificate de notar sau prezentate împreuna cu documentele originale pentru verificarea veridicității acestora. Candidații depun documentele personal, prin posta sau e-mail (cu condiția ca candidații vor prezenta in ziua concursului toate actele în original pentru autentificare).

Modalitatea de depunere a documentelor

  • Alte modalități - Prin poștă, email sau personal.

Bibliografia concursului

Acte normative în domeniul serviciului public:
-         Legea nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statul funcţionarului public;
-         Legea nr. 25-XVI din 22 februarie 2008 privind codul de conduită a funcţionarului public;
-         Legea nr.133 din 17.06.2016 privind declararea averii și intereselor personale;
-         Legea nr. 90-XVI din 25 aprilie 2008 cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei;
-         Legea nr. 325 din 23 decembrie 2013 privind testarea integrităţii profesionale;
-         Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009 “Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public” (11 anexe). 

Acte normative în domeniul specific funcţiei:
       -   Hotărîrea Guvernului nr. 60 din 04.02.2010 cu privire la crearea Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură;
     -   Legea nr. 243-XV din 8 iulie 2004 privind asigurarea subvenţionată a riscurilor de producţie în agricultură;
-         Legea nr.57 din  10 martie 2006 viei și vinului;
-         Legea nr.412 din  27 mai 1999 zootehniei;
-         Hotarirea de Guvern nr. 705 din 1995 privind modul de înregistrare la venituri, punere pe rod, casare și defrișare a plantațiilor perene;
-         Legea nr. 276 din 16 decembrie 2016 cu privire la principiile de subvenționare a producătorilor agricoli.