specialist, secția economie

Aparatul preşedintelui raionului Căuşeni
Data limită de aplicare - 20.01.2017, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

a) Scopul general al funcţiei: colaborarea cu conducerea administraţiei publice locale în procesul promovării dezvoltării social-economice.
   b) Sarcinile de bază:

  • Organizarea şi coordonarea activităţii de elaborare a programelor, direcţiilor prioritare şi de perspectivă ale dezvoltării economice a raionului.
  • Monitorizarea programelor de dezvoltare social-economică a raionului, analiza gradului lor de realizare şi informarea conducerii raionului şi Ministerul Economiei.
  • Generalizarea practicii privind aplicarea legislaţiei la soluţionarea problemelor ce ţin de activitatea secţiei.
  • Tip de angajare

    Perioadă nedeterminată

    Condiţiile de participare la concurs

    a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba moldovenească şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 3 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.

    Cerinţe specifice pentru participare la concurs

    Cerințe specifice:
                Studii:  superioare, de licenţă sau echivalente în domeniul economiei.
               Cunoştinţe:  
                               - cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
                               - cunoaşterea specificului funcţionării structurilor din domeniu;
                               - abilități de utilizare a computerului.

    Documente ce urmează a fi prezentate

    • Alte documente necesare:
      a)  Formularul de participare.
      b)      Copia buletinului de identitate.
      c)      Copia actelor  de studii.
      d)     Copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională pentru ultimii 3 ani, dacă sunt.
      e)      Copia (extrasul) carnetului de muncă.
      f)       Declarație pe propria răspundere privind depunerea Cazierului judiciar conform cerințelor.

    Modalitatea de depunere a documentelor

    • Alte modalități - Personal.

    Bibliografia concursului

    Constituţia Republicii Moldova
    • Acte normative în domeniul serviciul public:
    -          Legea nr.158-XVI din 4 iunie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public
    -          Legea nr.25-XVI din 22 februarie 2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public
    -          Legea nr.16-XVI din 15 februarie 2008 cu privire la conflictul de interese
    -          Legea nr.1264-XV din 19.07.2002 privind declararea şi controlul veniturilor şi a proprietăţii demnitarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere
    -          Legea nr.90-XVI din 25.04.2008 cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei
    -          Legea nr.190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare
    • Legea nr.48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcționarilor publici,
    • Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 331 din 28.05.2012 privind salarizarea funcționarilor publici
    • Acte normative în domeniul administraţiei publice locale:
    -          Legea nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală
    -          Legea nr. 438 din 28 decembrie 2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova
    -          Legea nr.435 din 28 decembrie 2006 privind descentralizarea administrativă
    -          Legea nr.764 din 27 decembrie 2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova
     
    ·         Acte normative pentru funcția de specialist:
    -          Legea nr.166 din 11.07.2012 pentru aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare “Moldova 2020”;
    -          Legea nr.81 din 18.03.2004 cu privire la investițiile în activitatea de întreprinzător;
    -          Legea nr.845 din 03.01.1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi;
    -          Legea nr.182 cu privire la parcurile industriale;
    -          Legea nr.135 din 14.07.2007 cu privire la societăţile cu răspundere limitată;
    -          Legea nr.105 din 13.033.2003 privind protecția consumatorilor;
    -          Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.685 din 13.09.2012 cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii pentru anii 2012-2020;
    -          Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.1148 din 22.09.2003 „Despre aprobarea Regulamentului-tip al comisiei teritoriale pentru ajutoarele umanitare”;
    -          Strategia de dezvoltare durabilă a raionului Căușeni pentru anii 2012-2020.