Auditor intern, Aparatul preşedintelui raionului

Aparatul președintelui raionului Basarabeasca
Data limită de aplicare - 08.08.2016, 17:00
Data limită de depunere a documentelor a fost prelungită.

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Scopul general al funcţiei: acordarea consultanţei şi asigurarea obiectivă privind eficacitatea sistemului de management financiar şi control, oferirea recomandărilor pentru perfecţionarea acestuia şi contribuirea la îmbunătăţirea activităţii entităţii publice.
 
Sarcinile de bază:
1. Realizarea activităților de audit intern în scopul evaluării sistemului de management financiar și control al entităților publice din cadrul Consiliului raional.
2. Întocmirea documentației curente și permanente de audit în conformitate cu Standardele Naționale de Audit Intern.
3.Formularea preliminară a recomandărilor pentru raportul de audit.
4. Monitorizarea implementării recomandărilor din domeniul auditului.
5.Informarea sistematică a conducătorului aotorității publice despre procesul de realizare a sarcinilor de audit, prevăzute în programul de lucru al misiunii de audit.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba moldovenească şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 3 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

Studii: Superioare în domeniul economiei.
 
Experienţă profesională:  minimum 2 ani în domeniu.
Cunoştinţe:

  • cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
  • cunoaşterea managementului de funcţionare a unei autorităţi publice;
  • cunoaşterea politicilor şi procedurilor de administrare, precum şi a practicilor pozitive în domeniu;
  • cunoaşterea principiilor şi tehnicilor contabile;
  • cunoştinţe de operare la calculator;
  • cunoaşterea obligatorie a limbii de stat, şi a limbii ruse la un nivel avansat (cititul/scrisul/vorbitul.
Abilităţi: Lucrul cu informaţia, organizare, elaborare de documente, consultare, comunicare eficientă, soluţionare de probleme, lucru în echipă.
Atitudini/comportamente: Respect faţă de oameni, spirit de iniţiativă, diplomaţie, creativitate,
flexibilitate, disciplină, punctualitate, responsabilitate, tendinţă spre dezvoltare profesională  continuă.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Certificatul medical
    Dacă în fișa postului pentru funcția respectivă, sunt stabilite cerințe speciale de sănătate
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Alte documente necesare:
    Formularul de participare
    Copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specialitate

Modalitatea de depunere a documentelor

  • Alte modalități - Prin poștă, email sau personal.

Bibliografia concursului

-- Constituţia Republicii Moldova
-- Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public
-  Legea nr. 199  din  16.07.2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică
-  Legea nr.25-XVI din 22 februarie 2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public
-  Legea nr.16-XVI din 15 februarie 2008 cu privire la conflictul de interese
-  Legea nr.1264-XV din 19 iulie 2002 privind declararea şi controlul veniturilor şi a proprietăţii demnitarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere
-  Legea nr.90-XVI din 25 aprilie 2008 cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei
-  Legea nr.190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare
-  Legea nr.48 din 22 martie 2012 cu privire la sistemul de salarizare a funcţionarilor publici
-  Legea nr.239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul decizional
-  Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11 martie 2009 „Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul  funcţionarului public”
-  Legea nr.435 din 28 decembrie 2006 privind descentralizarea administrativă
-  Legea nr.436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală
-  Legea nr.438 din 28 decembrie 2006 privind dezvoltarea regională în RM
-  Legea nr. 768-XIV  din  02 februarie 2000 privind statutul alesului local
-  Legea nr. 229 din 23.09.2010 privind controlul financiar public intern
-  Hotărîrea Guvernului nr. 1041 din 20.12.2013 cu privire la aprobarea Programului de dezvoltare a controlului financiar public intern pentru anii 2014-2017