Inspector principal, Secţia controlul siguranţei alimentelor, Direcţia teritorială pentru siguranţa alimentelor, Hâncești (cu raza de acoperire și a raionului Ialoveni).

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor
Data limită de aplicare - 05.03.2021, 17:00
Data limită de depunere a documentelor a fost prelungită.

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

1. Scopul general al funcţiei:

Contribuie la realizarea sarcinilor trasate de ANSA și Direcția teritorială pentru siguranța alimentelor, contribuie la realizarea obiectivelor propuse prin promovarea și implementarea politicii statului în domeniul de reglementare și control pentru siguranța și calitatea produselor alimentare.
 
2. Sarcinile de bază:
 

  • Inspectarea, supravegherea şi monitorizarea operatorilor economici din raza de acoperire din punct de vedere al siguranței și calității produselor alimentare, materialelor care vin în contact cu produsele alimentare şi protecției consumatorilor, realizarea Planului prind controlul oficial/inopinat și în caz de necesitate constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de Codul Contravențional;
  • Monitorizarea operatorilor din sectorul alimentar privind cerinţele de siguranţă alimentară şi bunele practici, inclusiv analiza riscurilor şi punctelor critice de control (HACCP), bunele practici în agricultură (GAP), bunele practici de fabricaţie (GMP) şi bunele practici de igienă (GHP) pentru a asigura respectarea normelor legale, inclusiv a celor cu privire la modernizarea unităţilor din sectorul alimentar;
  • Asigurarea organizării instruirilor, meselor rotunde cu administrația publică locală, operatorii din businessul alimentar şi reprezentanții instituțiilor preşcolare şi şcolare, etc.;
  • Implementarea programelor de monitorizare și control pe domeniul siguranței și calității produselor alimentare de origine non-animală;
  • Înregistrarea oficială în domeniul siguranței alimentelor a operatorilor care produc, procesează, prelucrează, importă și exportă materie primă și produse alimentare de origine non-animală;
  • Perfectarea și eliberarea actelor permisive pe domeniul siguranței și calității produselor alimentare de origine non-animală conform prevederilor cadrului legal și a procedurilor interne.
  • Salariul de funcție

    minim 6910

    Tip de angajare

    Perioadă nedeterminată

    Condiţiile de participare la concurs

    a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba de sta; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta de 63 ani; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie; j) nu are interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate. .

    Cerinţe specifice pentru participare la concurs

    Cerinţe specifice: Studii superioare, de licenţă sau echivalente în domeniu siguranței alimentelor, preferabil deținerea permisului de conducere.

    Experienţă profesională: 2 ani experiență profesională în domeniu, preferabil experienţă în serviciul public.

    Documente ce urmează a fi prezentate

    • Copia buletinului de identitate
      Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
    • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
      Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
    • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
      Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
    • Alte documente necesare:
      a) Formularul de participare indicat in Anexa nr. 1, www.ansa.gov.md, funcţii vacante;
      b) Copia buletinului de identitate;
      c) Copiile diplomelor de studii și suplimentelor la diplomă (certificat de recunoaștere și echivalare a diplomelor de studii, după caz) şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;
      d) Copia carnetului de muncă;
      e) Cazierul judiciar (poate fi înlocuit cu declarația pe propria răspundere privind absenta antecedentelor penale. In acest caz, candidatul are obligația sa completeze dosarul de concurs cu originalul documentului in termen de maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire).

      Nota: Copiile documentelor nominalizate pot fi autentificate de notar sau prezentate împreuna cu documentele originale pentru verificarea veridicității acestora. Candidații depun documentele personal, prin posta sau e-mail (cu condiția ca candidații vor prezenta in ziua concursului toate actele in original pentru autentificare).

    Modalitatea de depunere a documentelor

    • Alte modalități - Prin poștă, email sau personal.

    Bibliografia concursului

    • Constituţia Republicii Moldova
    • Acte normative în domeniul serviciului public:
    • Legea nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
    • Legea nr 25 – XVI din 22 februarie 2008 cu privire la Codul de conduită a funcționarului public;
    • Legea nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii şi intereselor personale.
    • Legea integrității nr. 82 din 25.05.2017.
          ·     Acte normative în domeniul de specialitate :

    -           Legea nr. 306 din 30.11.2018 privind produsele alimentare;
    -           Legea nr. 131 din 08.06.2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător;
    -           Legea nr. 50 din 28.03.2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate și de bunăstare a animalelor;
    -           Legea nr. 296 din 21.12.2017 privind cerințele generale de igienă a produselor alimentare;
    -           Legea nr. 279 din 15.12.2017 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare;
    -           Legea nr. 160 din 22.07.2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător;
    -           Legea nr. 119 din 22.06.2004 cu privire la produsele de uz fitosanitar și la fertilizanți;
    -           Legea nr. 33 din 24.02.2006 privind depozitarea cerealelor și regimul certificatelor de depozit;
    -           Legea nr. 115 din 09.06.2005 cu privire la producția agroalimentară ecologică;
    -           Legea nr. 10 din 03.02.2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice;
    -           HG nr. 464 din 23.05.2018 pentru aprobarea Regulamentului privind ținerea Registrului de stat al controalelor;
    -           HG nr. 229 din 29.03.2013 Regulamentul sanitar privind aditivii alimentari;
    -           HG nr. 115 din 08.02.2013 privind controlul nitraților în procesele de origine vegetală;
    -           Hotărârea Guvernului  nr. 520 din 22.06.2010 cu privire la aprobarea Regulamentului sanitar privind contaminanţii din produsele alimentare;
    -           HG nr. 1191 din 23.12.2010 Regulamentul sanitar privind limitele maxime admise de reziduuri ale produselor de uz fitosanitar din produsele alimentare de origine vegetală și animală;
    -           HG nr. 221 din 16.03.2009 Reguli privind criteriile microbiologice pentru produsele alimentare;
    -           HG nr. 538 din 02.09.2009 Regulamentul sanitar privind suplimentele alimentare;
    -           Hotărârea Guvernului nr. 208 din 20.03.2013 cu privire la aprobarea metodelor de prelevare a probelor pentru determinarea nivelului de micotoxine în produsele alimentare;
    -           Hotărârea Guvernului  nr. 600  din 27.06.2018 cu privire la organizarea si funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor;
    -          Codul Contravențional al R. Moldova;
    -          Codul Administrativ  al R. Moldova.