Director al grădiniței - creșe ”Luceafărul” or. Dondușeni (perioadă determinată de 5 ani)

Primăria orașului Dondușeni
Data limită de aplicare - 02.02.2021, 17:00
Data limită de depunere a documentelor a fost prelungită.

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Directorul exercită conducerea executivă a instituției de educație timpurie în conformitate cu atribuțiile conferite de legislația în vigoare, cu hotărîrile Consiliului de administrație al instituției, cu prevederile Regulamentului tip al instituției de educație timpurie, aprobat prin ordinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării nr. 254 din 11.10.2017 și Fișa de post.
Atribuții și responsabilități a directorului:
- promovează politica statului în domeniul educației timpurii și este responsabil de implementarea ei;
- este responsabil de aplicarea în instituție a legislației în vigoare;
- reprezintă instituția în relațiile cu instituțiile de resort și comunitate;
- asigură managementul strategic și operațional al instituției în colaborare cu APL, după consultarea partenerilor sociali și reprezentanților părinților;
- răspunde de organizarea și calitatea serviciilor educaționale, de îngrijire și protecție, oferite copiilor, de activitatea întregului personal angajat, de cea desfășurată cu părinții, de problemele financiare a unității, de activitatea metodică și de perfecționare, de păstrarea, gestionarea și îmbogățirea patrimoniului instituției;
- conduce ședințele Consiliului profesoral-pedagogic și emite ordine cu privire la punerea în aplicare a deciziilor consiliului;
- își asumă, alături de consiliul de administrație, răspunderea publică pentru performanțele instituției de educație timpurie pe care o conduce;
- participă la realizarea parteneriatelor socio-educaționale cu diverși parteneri educaționali: familiile copiilor, instituțiilor de învățămînt, de cercetare, instituții ce oferă servicii pentru copii (centre educaționale, case de cultură, centre de zi, centre de creație, centre de sport, biblioteci, etc.), asociații, fundații, ONG-uri, organizații internaționale, mass-media, alți agenți educaționali  (APL, biserică, poliția, centre locale de sănătate, de asistență socială, agenți economici, etc.)
- emite ordine, semnează în numele instituției actele juridice ale acesteia,
- angajează și eliberează din funcție personalul instituției,
- participă la proiectarea și gestionarea bugetului instituției;
- exercită alte atribuții stabilite cu actele legislativ - normative în vigoare.

Salariul de funcție

9930

Tip de angajare

Perioadă determinată

Condiţiile de participare la concurs

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;
b) are studii superioare universitare de specialitate pedagogice;
c) are o vechime în activitate didactică de cel puțin trei ani;
d) nu a împlinit vîrsta de 65 ani;
e) posedă limba română;
g) este apt din punct de vedere medical (fizic și neuropsihic) pentru exercitarea funcției;
h) nu are antecedente penale;
i) în ultimii 5 ani, nu a fost concediat pe baza art.86, alin. 1, lit. l), m), n) din Codul Muncii

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

Directorul urmează să dețină următoarele capacități:
- de analiză;
- de planificare;
- de organizare;
- de coordonare;
- de monitorizare;
- de evaluare și apreciere.

Bugetul instituției - 5732,0 mii lei. Numărul de copii - 280.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Certificatul medical
    Dacă în fișa postului pentru funcția respectivă, sunt stabilite cerințe speciale de sănătate
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Alte documente necesare:
    1. cererea de participare la concurs (conform modelului specificat în anexa nr. 1 din ordinul OME163/2015);
    În cererea de participare la concurs de indică și lista actelor depuse cu numerotarea fiecărei file.
    2. copia actului de identitate;
    3. copia actelor de studii;
    4. copia actelor care atestă vechimea de activitate didactică a candidatului;
    5. curriculum vitae (conform modelului specificat în anexa nr. 2 din ordinul OME163/2015);
    6. certificatul medical care atestă faptul că persoana este aptă din punct de vedere medical, fizic (eliberat de medicul de familie) și neuropsihologic (eliberat de medicul psihiatru și medicul narcolog), pentru exercitarea funcție;
    7. cazierul judiciar
    8. proiectul planului de dezvoltare a instituției, pentru 5 ani.
    Candidatul poate anexa și alte documente pe care le consideră relevante, inclusiv copiile actelor ce confirmă gradul didactic/managerial și/sau titlul științific/științifico-didactic, recomandări, copii ale actelor care atestă formarea continuă, performanțele profesionale și manageriale demonstrate în cadrul concursurilor locale/naționale/internaționale, publicațiile didactice și științifice, etc.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • Alte modalități - prin poștă: or. Dondușeni, str. Independenței 49e-mail: primariadonduseni@mail.rupersonal: or. Dondușeni, str. Independenței 49, et. II, biroul Secretarului Consiliului orășenesc Dondușeni

Bibliografia concursului

Constituția Republicii Moldova
Codul Educației al Republicii Moldova, Cod nr. 152/2014
Codul Muncii al Republicii Moldova, Cod mr. 154/2003
”Regulamentul tip al instituției de educație timpurie” aprobat prin Ordinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării nr. 254/2017
”Regulamentului - cadru cu privire la funcționarea consiliului de administrație al instituției de învățămînt general” aprobat prin Ordinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării nr. 269/2020
”Codului de etică al cadrului didactic”, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării nr. 861/2015
”Cadrul de referință al educației timpurii din Republica Moldova”, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării nr. 1592/2018
”Standardele de învățare și dezvoltare a copilului de la naștere pînă la 7 ani” aprobat prin Ordinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării nr. 1592/2018
”Curriculum pentru educație timpurie”, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării nr. 1699/2018
”Standarde minime de dotare a instituției de educație timpurie”, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării nr. 253/2017
”Instrucțiunea privind organizarea alimentației copiilor și elevilor în instituțiile de învățămînt general”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 722/2018
”Regulamentul sanitar pentru instituțiile de educație timpurie”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 1211/2016