Specialist principal, Secția economie din cadrul Direcției economie, agricultură, turism, relații funciare și cadastru

Aparatul preşedintelui raionului Ocniţa
Data limită de aplicare - 11.12.2020, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Scopul general al funcţiei:
     De a asigura şi sprijini realizarea obiectivelor Programului naţional pentru eficiență energetică și alte programe pentru valorificarea surselor regenerabile de energiei, acordând asistenţă necesară la elaborarea și implementarea programelor şi planurilor locale privind măsurile de eficiență energetică și valorificarea surselor regenerabile de energie. De a asigura suportul decizional consiliilor raionale pentru a majora eficiența energetică și a implementa sisteme bazate pe utilizarea energie regenerabilă în cadru instituțiilor publice.
Sarcinile de bază:
1.Elaborea planurilor locale în domeniul eficienței energetice și energiilor regenerabile;
2.Monitorizarea consumurilor de resurse energetice;
3.Propune consiliului raional și Agenției pentru Eficiență Energetică, planuri de acțiuni specifice pentru optimizarea consumului de energie;
4.Întocmirea rapoartelor anuale privind implementarea măsurilor de eficiență energetică și a proiectelor de valorificare a energiei regenerabile;
5.Acordarea consultațiilor instituțiilor publice subordonate consiliului raional, interesate în implementarea măsurilor de eficiență energetică și a proiectelor de valorificare a energiilor regenerabile.

Tip de angajare

Perioadă determinată

Condiţiile de participare la concurs

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta de 63 ani; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie; j) nu are interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate. .

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

studii - superioare , de licenţă sau echivalente în domeniul  energetic

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Certificatul medical
    Dacă în fișa postului pentru funcția respectivă, sunt stabilite cerințe speciale de sănătate
  • Alte documente necesare:
    declarație pe propria răspundere

Modalitatea de depunere a documentelor

  • Alte modalități - Prin poștă, email sau personal.

Bibliografia concursului

- Hotărîrea Guvernului nr. 833 din 10.11.2011 cu privire la Programul național pentru Eficiență Energetică 2011-2020;
- Hotărîrea Guvernului nr. 45 din 30.01.2019 cu privire la organizarea și funcționarea Agenției pentru Eficiență Energetică;
- Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 11.03.2009 privind punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 158-XVI din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
- Legea nr. 158-XVI din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public»;
- Legea nr. 174 din 21.09.2017  cu privire la energetică;
- Legea nr. 139 din 19.07.2018 cu privire la eficiența energetică;
- Legea nr. 10 din 26.02.2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile.