Specialist principal, Direcția Arhiva organizațiilor social-politice

Agenția Națională a Arhivelor
Data limită de aplicare - 23.11.2020, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Scopul general al funcției: Organizarea eficientă a activităţilor privind valorificarea documentelor în scopuri ştiinţifice, social-culturale şi didactice. Dezvoltarea şi perfecţionarea aparatului informativ-ştiinţific al documentelor care sunt depozitate în Arhiva organizaţiilor social-politice.

Sarcinile de bază ale funcției: 

  • Participarea la organizarea expoziţiilor tematice de documente în cadrul Direcţiei Arhiva organizaţiilor social-politice.
  • Întocmirea cataloagelor, registrelor pentru aparatul științific-informativ al Direcției;.
  • Promovarea patrimoniului documentar al Direcţiei Arhiva organizaţiilor social-politice prin intermediul mass-media și internet, participarea la conferinţe, întruniri, mese rotunde, emisiuni televizate şi radio.
  • Coordonarea activităţii sălii de studiu a Direcției.
  • Realizarea activităților de valorificare ale fondului arhivistic pentru asigurarea drepturilor legale ale cetățenilor privind accesul la informație.

Salariul de funcție

de la 5800 lei

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta de 63 ani; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie; j) nu are interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate. .

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

Studii: superioare, de licență sau echivalente, preferabil în domeniul istoriei, specializat în arhivistică, științe socio-umane; 
Experiență profesională: minim 1 an de experiență profesională în domeniu, preferabil experiență  în serviciul public; 
Cunoștințe: legislația și cadrul normativ în domeniul arhivistic și al serviciului public; 
Abilități: de analiză și sinteză, organizare, comunicare, lucrul cu informația, utilizarea documentelor  de arhivă și de operare la calculator (Word, Excel, Power Point, Internet); 
Atitudini/comportamente: spirit de inițiativă, disciplină, responsabilitate, respect față de oameni.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Alte documente necesare:
    • - formularul de participare (specificat în Anexa nr. 1 la Hotărîrea Guvernului nr. 201/2009);
    • - copiile diplomelor de studii și ale certificatelor de absolvire a cursurilor de - perfecționare profesională și/sau de specializare;
    • - documentele de evidența militară – pentru recruți și rezerviști;
    • - acordul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal;
    • - cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declaraţia pe proprie răspundere.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • Alte modalități - Prin poștă, email sau personal.

Bibliografia concursului

Constituția Republicii Moldova 
Acte normative în domeniul serviciului public: 
- Legea nr. 158/ 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
- Legea nr. 25/ 2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public; 
- Legea nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal; 
- Legea nr. 982 /2000 privind accesul la informaţie; 
- Legea nr. 16/2008 cu privire la conflictul de interese;
- Codul administrativ al Republicii Moldova nr. 116/2018;  
Acte normative în domeniul de specialitate:
- Hotărârea Guvernului nr.143/2019 cu privire la organizarea și funcționarea Agenției  Naționale a Arhivelor; 
- Legea nr. 880/1992 privind Fondul Arhivistic al Republicii Moldova; 
- Hotărârea Guvernului nr. 352/1992 cu privire la aprobarea Regulamentului Fondului  arhivistic de stat.

Funcții publice similare

Cancelaria de Stat

Consultant superior în Direcția afaceri europene, Biroul pentru integrare europeană (responsabil pentru domeniile - știință, tehnologii, societate informațională, politici în domeniul audiovizualului, educație, tineret, cultură și sport).

Cancelaria de Stat

Consultant principal în Direcția afaceri europene a Biroului pentru integrare europeană (responsabil pentru domeniile - politici sociale, egalitate în șanse, angajare în câmpul muncii și sănătate publică)

Cancelaria de Stat

Consultant superior în Direcția afaceri europene, Biroul pentru integrare europeană (responsabil pentru domeniile - politica industrială și antreprenorială, sectorul minier și al materiilor prime, turismul, protecția consumatorului, dreptul societăților comerciale, guvernanță corporativă și sistem de impozitare).

Cancelaria de Stat

Consultant principal în Direcția afaceri europene a Biroului pentru integrare europeană (responsabil pentru domeniile - agricultură și dezvoltare rurală, pescuit, politică maritimă, dezvoltare regională, cooperare la nivel transfrontalier și regional)

Cancelaria de Stat

Consultant principal în Direcția afaceri europene a Biroului pentru integrare europeană (responsabil pentru domeniile - dialog economic, management finanțe publice, statistică, servicii financiare, clauze de control și antifraudă)