Consultant Serviciul economie, finanțe și evidență contabilă

Consiliul Audiovizualului
Data limită de aplicare - 02.04.2021, 17:00
Data limită de depunere a documentelor a fost prelungită.

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Scopul general al funcției:  
  Asigurarea executării devizelor de cheltuieli, stării decontărilor cu agenţii economici, instituţiile statului,  prin implementarea şi respectarea prevederilor legislaţiei din domeniu.
 Sarcinile de bază ale funcției:
 - Asigurarea evidenţei operaţiunilor de casă, evidenței  veniturilor colectate și a cheltuielilor respective, evidenţei operaţiunilor privind titularii de avans, precum şi a furnizorilor şi distribuitorilor de servicii media audiovizuale;
- Asigurarea evidenţei integrităţii fondurilor fixe, şi a valorilor materiale în locurile de păstrare şi utilizare;
- Elaborarea ordinelor de plată privind achitarea cu persoanele fizice și juridice.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;
b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
c) are capacitate deplină de exerciţiu;
d) nu a împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă;
e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate;
f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
g) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

Studii:
- Superioare, de licenţă sau echivalente în domeniul finanţelor, contabilităţii sau economiei;
 Experiență profesională:  
- Preferabil 1 an de experiență în cadrul instituțiilor de stat într-o funcție respectivă, preferabil experiență în serviciul public.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Alte documente necesare:
  • Curriculum vitae;
  • Formularul de participare la concurs (pe pagina web);
  • Copia buletinului de identitate;
  • Copiile diplomelor de studii și ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau de specializare;
  • Copia carnetului de muncă (alte documente ce confirmă experiența în muncă).
  • Acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal ale candidaților la funcțiile publice vacante/posturi și ale studenților.
  • Copiile documantelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, constatarea veridicității actelor se va efectua la data desfășurării probei scrise a concursului.Formularul de participare și acordul pot fi găsite pe pagina web:  www.audiovizual.md la rubrica „Funcţii vacante” sau solicitat la Consiliul Audiovizualului.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • Alte modalități - Prin poștă, email sau personal.

Bibliografia concursului

  • Constituţia Republicii Moldova;
  • Codul muncii al Republicii Moldova;
  • Codul Serviciilor media Audiovizuale al Republicii Moldova Nr.174/2018;
  • Hotărârea Parlamentului nr. 433/2006 ”Cu privire la aprobarea statutului, a structurii organizatorice și a efectivului-limită ale Consiliului Audiovizualului.
 Acte normative în domeniul serviciului  public:
  • Legea nr. 158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
  • Legea nr.25/2008 privind Codul de conduită a funcționarului public;
  • Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
  • Legea nr.82/2017 integrității.
 Acte normative în domeniul de specialitate:
  • Legea Contabilității nr. 113/2007;
  • Legea finanțelor publice și responsabilităților bugetare – fiscale nr. 181/2015;
  • Hotărârea Guvernului nr. 500/1198 pentru aprobarea Regulamentului privind  casarea bunurilor  uzate raportate la mijloace fixe;
  • Hotărârea Guvernului nr. 10/2012 pentu aprobarea Regulamentului cu privire la delegarea salariaților entității din RepublicaMoldova;
  • Ordinul Ministerului Finanțelor nr.2018 din 24 decembrie 2015 privind clasificația bugetară;
  • Ordinul Ministerului Finanțelor nr.216 din 28 decembrie 2015 cu privire la aprobarea Planul de conturi contabile în sistemul bugetar;
  • Ordinul Ministerului Finanțelor nr.60 din 29 mai 2012 cu privire la aprobarea Regulamentului privind inventarierea.