Realizarea conceptiei unice de dezvoltare a relatiilor funciare pe teritoriul gestionat,indiferent de forma organizational -juridica,tipul de proprietate asupra pamintului si hotarele administrative-teritoriale.
1. Dirijarea procesului de reglimentare a regimului proprietatii funciare si respectarea codului funciar.
2.Aplicarea legislatiei in domeniu.
3. Asigura si supavegheaza folosirea terenurilor indiferent de gestiunea lor cu respectarea regulilor agrotehnice.
4. Contribuie la inventarierea,delimitarea terenurilor din teritoriul administrat APL.
5.Intocmirea si prezentarea rapoartelor funciare,trimestriale si anuale.
3800
Perioadă determinată
a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta de 63 ani; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie; j) nu are interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate. .
1.Studii superioare,sau medii de specialitate in domeniul procesului de reglimentarea regimului funciar
2. Cunoasterea legislatiei in domeniu APL si domeniul funciar si cadastru.