Grefier

Judecătoria Ungheni
Data limită de aplicare - 28.10.2020, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

1. Realizarea acțiunilor procedurale  necesare pregătirii cauzei spre judecare;
2. Asigurarea suportului organizațional și tehnic pentru buna desfășurare a procesului de judecata;
3. Realizarea acțiunilor procedurale după  finalizarea ședinței de judecată.

Salariul de funcție

5800

Tip de angajare

Perioadă determinată

Condiţiile de participare la concurs

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta de 63 ani; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie; j) nu are interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate. .

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

Studii superioare în domeniu

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Certificatul medical
    Dacă în fișa postului pentru funcția respectivă, sunt stabilite cerințe speciale de sănătate
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Alte documente necesare:
    Formular de participare la concurs

Modalitatea de depunere a documentelor

  • Alte modalități - Prin poștă, email sau personal.

Bibliografia concursului

1.Constituţia Republicii Moldova;
 
2. Acte legislative specifice domeniului de specialitate:
- Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova din 30.05.2003;
- Codul Civil al Republicii Moldova din 06.06.2002;
- Codul Muncii al Republicii Moldova din 28.03.2003;
- Codul Familiei al Republicii Moldova din 26.10.2000;
- Codul penal al Republicii Moldova din 18.04.2002;
- Codul de procedură penală al Republicii Moldova din 14.03.2003;
- Codul contravenţional al Republicii Moldova din 24.10.2008;
- Legea nr. 789-XIII din 26 martie 1996 cu privire la Curtea Supremă de                 Justiţie;
- Legea nr. 514-XIII din 06 iulie 1995 privind organizarea judecătorească;
- Legea nr. 544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului;
- Legea nr. 87 din 21.04.2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti;
- Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10.02.2000;
 
3. Acte legislative specifice domeniului serviciului public:
- Legea nr. 158-XVI din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
- Legea nr. 25-XVI din 22.02.2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
- Legea nr. 16-XVI din 15.02.2008 cu privire la conflictul de interese;
- Legea nr. 133 din 17.06.2016 cu privire la declararea averii și  a intereselor personale.
- Legea nr. 90-XVI din 25.04.2008 cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei;
  - Legea nr. 271-XVI din 18.12.2008 privind verificarea titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice.

Funcții publice similare