șef direcție al Agenției de Mediu Sud (cu statut de direcție), sediul în or. Cahul

Agenția de Mediu
Data limită de aplicare - 23.07.2020, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Asigurarea implementării politicii de protecție a mediului, obținând cele mai bune rezultate la nivel local în vederea realizării obiectivelor Agenției.

Sarcinile de bază:         

  • Coordonarea și monitorizarea activității Agenției de Mediu Sud în ceea ce vizează implementarea politicilor de mediu;
  • Participarea la procesul de armonizare a legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară de mediu în domeniul prevenirii şi controlului integrat al poluării şi în domeniul controlului asupra riscului de accidente majore care implică substanţe periculoase, la nivel local;
  • Asigurarea implementării legislaţiei în domeniul protecţiei mediului;
  • Asigurarea procesului de eliberare a actelor permisive la nivel local;
  • Asigurarea procesului de exercitare a expertizei ecologice de stat, la nivel local.
  • Tip de angajare

    Perioadă nedeterminată

    Condiţiile de participare la concurs

    a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta de 63 ani; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie; j) nu are interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate. .

    Cerinţe specifice pentru participare la concurs

    Studii: superioare de licență sau echivalente în domeniul ecologiei, protecției mediului, biologiei, juridic.
    Experienţă profesională: 3 ani de experiență profesională în domeniu.
    Cunoştinţe: cunoașterea legislației în domeniu; cunoaşterea unei limbi de circulație internațională (nivel B2); cunoștințe de operare la calculator.
    Abilități: abilități de lucru cu informația, planificare, organizare, luare de decizii, argumentare, prezentare, soluționare de probleme, comunicare eficientă.
    Atitudini/Comportamente: conduită adecvată, responsabilitate, tendință  spre dezvoltare profesională continuă, diplomație, spirit de inițiativă.

    Documente ce urmează a fi prezentate

    • Copia buletinului de identitate
      Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
    • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
      Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
    • Certificatul medical
      Dacă în fișa postului pentru funcția respectivă, sunt stabilite cerințe speciale de sănătate
    • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
      Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
    • Alte documente necesare:
      a) formularul de participare, specificat în anexă la Regulamentul cu privire la ocuparea funcției publice prin concurs, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 11.03.2009;
      b) copia buletinului de identitate;
      c) copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/ sau de specializare;
      d) copia carnetului de muncă;
      e) certificatul medical;
      f) cazierul juridic;
      g) documentele care atestă prestarea voluntariatului – în cazul în care candidatul consideră necesar.

      Alte documente necesare: 
      • documentele care confirmă activitatea în muncă, în cazul în care nu sunt înscrieri în carnetul de muncă.
       Notă:
      • Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situaţia în care dosarul de concurs se depune prin poştă sau e-mail, documentele în original se prezintă la data desfăşurării probei scrise a concursului sub sancţiunea respingerii dosarului de concurs.
      • Certificatul medical şi cazierul judiciar pot fi înlocuite cu declaraţii pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligaţia să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire.

    Modalitatea de depunere a documentelor

    • Alte modalități - Prin email

    Bibliografia concursului

    • Acte normative în domeniul serviciului public:  
    • Constituţia Republicii Moldova;
    • Codul administrativ al Republicii Moldova nr. 116 din 19.07.2018;
    • Legea nr. 982 din 11.05.2000 privind accesul la informație;
    • Legea nr.239 din 13.11.2008 privind transparenţa în procesul decizional;
    • Legea nr. 25 din 22.02.2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
    • Legea nr. 158 –XVI din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
    • Legea nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
    • Legea nr. 82 din  25.05.2017 integrităţii;
    • Legea nr. 100 din 22.12.2017 privind actele normative;
    • Legea nr. 270 din 23.11.2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar;
    • Hotărârea Guvernului nr. 201 din 11.03.2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158-XVI din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.
     Acte normative în domeniul de specialitate:  
    • Codul subsolului nr. 3 din 02.02.2009;
    • Legea nr. 1515 din 16.06.1993 privind protecția mediului înconjurător;
    • Legea nr.439 din 27.04.1995 regnului animal;
    • Legea nr. 851 din 29.05.1996 privind expertiza ecologică;
    • Legea nr.1422 din 17.12.1997 privind protecţia aerului atmosferic;
    • Lege nr. 1538 din 25.02.1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat;
    • Legea nr. 272 din 10.02.1999 cu privire la apa potabilă;
    • Legea nr. 239 din 08.11.2007 regnului vegetal;
    • Legea apelor nr. 272 din 23.12.2011;
    • Legea nr. 160 din  22.07.2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător;
    • Hotărîre nr. 894 din 12.11.2013 cu privire la organizarea şi funcţionarea ghişeului unic în domeniul autorizării de mediu pentru folosinţa specială a apei;
    • Legea nr. 86 din 29.05.2014 privind evaluarea impactului asupra mediului;
    • Legea nr. 209 din 29.07.2016 privind deșeurile;
    • Hotărîre nr. 27 din 19.01.2004 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la autorizarea tăierilor în fondul forestier şi vegetaţia forestieră din afara fondului forestier;
    • Hotărîrea Guvernului nr. 301 din 24.04.2014 cu privire la aprobarea Strategiei de mediu pentru anii 2014-2023 și a Planului de acțiuni pentru implementarea acesteia;
    • Hotărârea Guvernului nr. 753 din 14.06.2016 pentru aprobarea Conceptului mecanismului de gestionare şi eliberare a actelor permisive şi a Planului de acţiuni privind optimizarea actelor permisive şi implementarea soluţiilor de ghişeu unic;
    • Hotărârea Guvernului nr. 551 din 13.06.2018 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de ținere a Registrului actelor permisive;
    • Hotărîrea  Guvernului  nr.  866  din 05.09.2018 cu   privire   la   aprobarea formularelor-tip ale actelor permisive;
    • Hotărârea  Guvernului  nr.  549  din  13.06.2018  cu  privire  la  constituirea,  organizarea  și funcționarea Agenției de Mediu.